Prim-ministrul Vlad FILAT a efectuat astăzi o vizită de lucru la Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor şi la Întreprinderea de Stat Centrul pentru Resurse Informaţionale de Stat „Registru”
Premierul s-a interesat de problemele cu care se confruntă aceste instituţii, dotarea lor tehnică, modalităţile de perfectare a actelor şi costurile acestora, securizarea datelor cu caracter personal. Un subiect aparte a ţinut de eliberarea, începînd cu 1 ianuarie, 2011, exclusiv a paşapoartelor biometrice, condiţie obligatorie pentru ca Republica Moldova să beneficieze de regimul liberalizat de vize.
Vlad FILAT a spus că rolul celor două instituţii este esenţial în obţinerea de către Republica Moldova a regimului liberalizat de vize.
„Este foarte important să asigurăm cetăţenii Republicii Moldova cu paşapoarte biometrice, astfel încît într-un viitor apropiat ei să poată circula liber în Uniunea Europeană. În acest context, consider necesară desfăşurarea unei campanii de informare a cetăţenilor privind necesitatea posesiei paşapoartelor biometrice”, a precizat Vlad FILAT.
Premierul a menţionat că statul va acorda subvenţii la perfectarea paşapoartelor biometrice cetăţenilor cu venituri reduse.
Vlad FILAT a cerut identificarea posibilităţilor de reducere a costurilor de perfectare a actelor de identitate, inclusiv a paşapoartelor biometrice.
Premierul a mulţumit MTIC pentru reacţiile prompte la solicitările Executivului, menţionînd în context, că, începînd cu această lună, cetăţenii moldoveni aflaţi peste hotare pot să-şi perfecteze actele de identitate la misiunile diplomatice ale Republicii Moldova acreditate în străinătate.
Referitor la Î.S. „Registru”, Vlad FILAT a spus că, pe parcursul ultimilor ani, această structură şi-a creat o imagine nu prea pozitivă.
„Cred că problema a constat în modalitatea secretă de gestionare a activităţii acestei structuri. Vă îndemn să fiţi transparenţi şi foarte responsabili în activitatea Dvs. De asemenea, îmi doresc ca datele cu caracter personal să fie asigurate cu un grad mai înalt de protecţie”, a precizat Premierul.
Alexandru OLEINIC, ministrul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, a spus că problemele abordate în cadrul discuţiei sînt de actualitate şi Ministerul va lucra în vederea soluţionării lor.
Ministrul a dat asigurări că structura pe care o conduce va depune toate eforturile pentru a oferi cetăţenilor servicii de calitate la preţuri satisfăcătoare.